Cum te ajută un mentor să îți dezvolți afacerea

O relație de mentorat te poate ajuta să înțelegi mai bine care este mindsetul unui alt antreprenor, să înveți din greșelile lui sau să descoperi resurse la care nu te gândiseși. Înainte să aplici pentru un mentor, ajută să îți setezi așteptări corecte și să înțelegi ce presupune procesul. Iată ce trebuie să știi!

Roxana Mocanu, mentor în programe internaționale pentru antreprenoriat feminin, consultant și designer de programe de mentorat în România, spune că cel mai important mentor pe care l-a avut vreodată este chiar fiul său.

Asta se cheamă reverse mentoring, când înveți de la o persoană mai tânără niște lucruri care fac parte doar din lumea lui. Este un mentor sever, foarte creativ și foarte provocator. De fapt, mentoratul este o relație care se stabilește între două persoane între care există o diferență de maturitate, poate fi o maturitate profesională sau o maturitate de viață. Este o relație de însoțire, în care seniorul îl însoțește pe cel mai puțin senior sau pe junior, în trei tipuri de tranziții:

  • Tranziții de carieră/business.
  • Tranziții de viață.
  • Tranziții în modul de gândire.

Ce ar putea să însemne tranziția de carieră?

Dacă până acum ați fost intraprenor, adică v-a plăcut să vă jucați cu idei creative și inovative, dar în mediul de siguranță al unui angajator, cu fondurile altora și cu resursele altora și acum v-ați hotărât că antreprenoriatul este calea voastră de urmat, atunci aceasta este o tranziție foarte importantă. Pentru această situație, ați putea să alegeți mentor o persoană care a trăit, la rândul ei, aceeași experiență.

Relația între mentor și mentee

Primul lucru pe care vreau să vi-l spun este că relația se întemeiază pe încredere, inspirație, respect și admirație. Este o relație de învățare cu dublu sens: așteptați-vă să învățați uriaș de la mentorul vostru, însă, în același timp, gândiți-vă ce îl puteți învăța voi pe mentorul pe care îl aveți.

Pentru ca relația să se întemeieze pe încredere, nu contează cine face primul pas, contează însă să păstrați confidențialitatea tuturor lucrurilor pe care le-ați schimbat în conversații de mentorat. De asemenea, este foarte important să vă respectați unul pe celălalt, să respectați timpul mentorului și mai important decât orice, dacă vreți să obțineți maximum de beneficiu din relația de mentorat, mergeți întotdeauna pregătiți.

Etapele relației de mentorat

Sunt cinci etape ale relației de mentorat.

  1. Primul pas este deschiderea relației și clădirea încrederii.
  2. Următorul pas este stabilirea unei direcții, alegerea unui scop și stabilirea unor obiective.
  3. Urmează al treilea pas, partea cea mai consistentă a relației, adică progresul. Asta înseamnă un număr de sesiuni care vor fi dedicate obiectivelor pe care vi le-ați stabilit și obținerii sprijinului mentorului pentru îndeplinirea acestor obiective.
  4. Al patrulea pas al relației de mentorat este închiderea. Sunt două tipuri de închidere: una oficială și una de celebrare a succesului.
  5. Închiderea oficială este o sesiune pe care o puteți avea către final sau după finalul oficial al relației de mentorat, în care să recapitulați obiectivele cele mai importante pe care le-ați stabilit, realizările cele mai importante pe care le-ați avut în timpul relației de mentorat și mutarea către pasul al cincilea, ce se întâmplă mai departe.

Închiderea neoficială, așa cum spuneam mai devreme, poate să conțină și o mică celebrare. Puteți să ieșiți undeva cu mentorul și să vă amintiți toate momentele frumoase, să îl întrebați pe mentor ce a învățat de la voi.

Așteptări din partea mentorului

Ce așteaptă mentorul de la voi și ce este așteptat de la voi, astfel încât să aveți succes, este să țineți relația caldă, să faceți toate aranjamentele pentru sesiunile de mentorat, să vă asigurați că ele se întâmplă, să transmiteți agenda întâlnirii în cazul în care aveți o relație de tip formal, să vă angajați în legătură cu obiectivele pe care vi le-ați stabilit, întotdeauna să mergeți pregătit la sesiunea de mentorat – altminteri, în sesiunea aceea nu o să se întâmple mare lucru, iar mentorul va primi semnalul că fie obiectivul pe care vi l-ați stabilit anterior nu mai este important, fie există o lipsă de respect față de timpul său pentru că este o sesiune pierdută de care sunteți direct responsabil. Deci pregătiți-vă înainte de sesiunea de mentorat.

Respectați valorile personale ale celuilalt și mai important decât orice, mențineți confidențialitatea. Nu uitați că este o relație bazată pe încredere și chiar și lucrurile pe care le puteți afla întâmplător despre mentorul vostru sau despre business-ul lui, trebuie să rămână confidențiale.

Așteptări din partea mentee-ului

Să vedem ce așteptări puteți avea de la un mentor. Puteți să vă așteptați de la un mentor să vă provoace într-un mod constructiv, prietenos și să vă ofere sprijin. Să vă așteptați să fie un prieten care vă ascultă fără să vă judece.

În timp ce veți spune povestea, o să vă dați seama că lucrurile vi se lămuresc mult mai bine și povestea devine mult mai clară, iar dacă la un moment dat există conflicte sau împotmoliri, lucrurile acestea vor fi revelate și poate veți primi și o soluție.

Vă puteți aștepta de la mentorul vostru să vă povestească din experiența sa, astfel încât să vă inspire și lucrul acesta să vă ajute să vă găsiți propriile voastre soluții.

Cum decurge prima întâlnire de mentorat

Prima întâlnire de mentorat este cea care probabil că vă suscită interesul și entuziasmul mai mult decât oricare din celelalte. Este probabil întâlnirea în care îl veți cunoaște pe mentorul vostru. Mergem pregătiți să îl cunoaștem pe mentor, să aflăm lucruri despre el, să ne prezentăm, să vorbim lucruri despre noi, despre business-ul pe care l-am început sau ideea de business pe care o avem, ambițiile/planurile pe care le avem și dacă vreți să le împărtășiți, și lucruri personale.

Relația de mentorat are un scop, iar în timpul primei întâlniri, acest scop va fi detaliat împreună. Alături de scopul pe care îl veți da relației de mentorat, va trebui să stabiliți câteva obiective. În felul acesta, vă asigurați că relația de mentorat produce rezultat și că nu este o relație de prietenie profesională obișnuită. E o relație cu o țintă precisă.

Obiectivul relației de mentorat

Sugestia mea este ca obiectivele pe care le stabiliți pentru relația de mentorat să fie de tip SMART (Specific, Măsurabil, Accesibil, Relevant, încadrat în Timp). În felul acesta, veți fi ajutat să măsurați succesul pe parcurs și la final.

O altă regulă pe care o aveți de fixat împreună este cum măsurați, pe de o parte, succesul fiecărei sesiuni de mentorat și pe de cealaltă parte, cum măsurați succesul întregii relații de mentorat. Pentru a ne da seama că am avut succes, lucrurile trebuie să devină concrete, măsurabile.

Foarte important este ca, la un moment dat, să fiți pregătit să stabiliți regulile jocului. Este un joc cu mărgele de sticlă, dar este un joc în care regulile ni le facem singuri. Una dintre regulile la care va trebui să agreați cu mentorul este frecvența întâlnirilor. Este bine ca la începutul relației de mentorat să aveți întâlniri frecvente, să vă vedeți cam la două săptămâni.

Durata unei întâlniri de mentorat poate fi 90, 60, 45 de minute – la început, durată mai mare, iar către final, durată mai mică dacă nu aveți nevoie de atât de mult timp. Va trebui să vă gândiți cum veți putea ajunge să beneficiați de sprijinul mentorului între sesiunile de mentorat, astfel încât să nu dați buzna în viața mentorului și să nu abuzați de timpul și de încrederea lui.

Cu siguranță că vor fi momente dificile prin care veți trece și momente în care aveți momente de sprijin, deci trebuie să vă dați seama cum ajungeți să stați de vorbă cu mentorul între sesiunile de mentorat.

Ce se poate întâmpla odată ce relația de mentorat a ajuns la final? Unul din lucrurile frumoase care se vi se pot întâmpla este că tocmai ați câștigat un prieten de business. Al doilea lucru: dacă mai aveți nevoie de ajutor în mentorat, îl puteți căuta fie în rețeaua Startarium, fie în alte rețele de mentori. Puteți să faceți business din acest moment cu fostul vostru mentor și, de asemeni, dacă ați deprins secretele și gustul pentru mentorat, puteți deveni unul dintre mentori.

Vă doresc să fiți ambițioși, să vă stabiliți obiective frumoase și greu de atins și vă doresc să celebrați din toată inima succesul alături de mentorii voștri. Este nevoie în România de antreprenoriat puternic, cred că mai este mult loc de construit și sunt foarte încântată că pot să contribui cu micul meu ajutor. Succes mult!

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail