Interviu cu Radu Savopol, fondator 5togo

5togo este în prezent una dintre cele mai cunoscute francize locale. Fondatorul său, Radu Savopol, crede despre sistemul de tip franciză că ”te poate învăța cum se dezvoltă lucrurile mult mai organizat și mai transparent. Însă, există și reguli foarte stricte, de la care nu te poți abate”. Află întreaga poveste din interviul de mai jos:

Dorința de a deveni antreprenor

Din tinerețe a pornit antreprenoriatul, cred că eram clasa a 10-a, a 11-a când, împreună cu un prieten de al meu, am început să facem șireturi colorate. Cumpăram șireturi albe și ne-am făcut un mic atelier, coloram șireturi cu vopsea de la fosta fabrică Suvieca, unde lucra tatăl lui și ne aducea vopseluri. Noi le vindeam duminica în târg în Colentina.

O zi de lucru din viața unui antreprenor

Pentru mine, în ultimii 2 ani s-a cam schimbat modul de abordare al unei zile. Am lucrat 15 ani tot în zona HoReCa, dar în viața de noapte. Mă culcam la 5 dimineața și mă trezeam la 12-13, dar de 2 ani de zile mă culc la ora 22 și mă trezesc la ora 6-6:30, după care 2 ore mi le dedic plimbării prin locații aleatoriu. Unde simt că vreau să îmi beau cafeaua, mă duc și stau în locația respectivă , vorbesc cu oamenii, după care mă duc la birou și lucrez până după-amiaza.

Provocările antreprenoriatului

În momentul în care am decis să francizăm business-ul, atunci a fost cea mai mare provocare pentru că am început să semnăm parteneriate și contracte de franciză pentru 5 ani de zile cu diverși oameni pe care îi întâlneam la interviu și cu care mă cunoșteam destul de rapid. Astăzi cunoșteam pe cineva și într-o săptămână semnam contractul și demaram un business pe 5 ani de zile. Cred că asta a fost o provocare.

A fost o provocare să îmi fac echipa cu care lucrez astăzi, a fost o provocare să le acord încredere și responsabilități oamenilor din jurul meu, pentru că în conceptul 5togo am pornit de la 0, a crescut foarte repede și eram tentat să coordonez totul și din cauza asta, de foarte multe ori s-au întâmplat mici blocaje.

Povestea 5togo

5togo a pornit de la un loc mic în Piața Iahovari, care era o anexă a altui business de al meu din zona respectivă, și care a pornit de la o joacă. Adică hai să facem un concept după ce am văzut cât de bine dezvoltată este zona de cafele în alte țări din Europa și am zis să încerc ceva inedit. Nu am pornit pe ideea de preț fix de la început, m-am jucat pe hârtie cu conceptul, au fost câteva faze intermediare, dar s-a conturat spre sfârșitul lui decembrie și pe 7 ianuarie am deschis 5togo.

Decizia de a franciza

Total s-a schimbat conceptul în mai sau iunie 2015 când s-a scăzut TVA-ul de la 24% la 19%. Tot ce se vinde în 5togo e pe 9% TVA. Din momentul ăla a devenit foarte interesant business-ul și am schimbat strategia, am zis că trebuie francizat.

Franciza - o primă opțiune pentru un antreprenor aflat la început de drum?

Poate să învețe într-un sistem de franciză cum se dezvoltă lucrurile mult mai organizat și mult mai transparent. Pe de altă parte, există și niște reguli foarte stricte de la care nu poți să te abați.

În primul rând ar trebui să știe că viața lui va fi puțin altfel. Se va trezi la 6-6:30 și o să fie foarte implicat în prima parte a proiectului pentru că ne dorim ca cei care cumpără franciza să fie prezenți în business cel puțin în primele 6 luni câte 6-7 ore pe zi. Antreprenoriatul înseamnă și responsabilitate, implicare și noroc. Nu putem garanta cheia succesului, dar cu implicare și dacă faci lucrurile cum trebuie și urmărești pașii pe care noi îi recomandăm, succesul e garantat pentru business-ul respectiv.

Planuri de viitor

Planul inițial a fost pentru 20 de locații, deci dacă mă întrebai în vara 2015, ne propuneam să dezvoltăm în următorii ani 20 de locații. Lucrurile s-au întâmplat atât de repede și a fost o nișă foarte bună pe care am intrat, încât s-au schimbat din 6 în 6 luni planurile. Anul trecut, în ianuarie 2016, ne-am propus să ajungem la 100 de locații și cu o extindere în următorii 2-3 ani în exteriorul țării, în zonele în care putem merge. În România ne propunem 100 de locații 5togo exact în varianta directă a conceptului pe care îl știți, dar au mai apărut și alte modele de business derivate din 5togo, spre exemplu 5togo Coffee Spot. Sunt niște locații care se pretează zonei de retail.

Recomandări pentru antreprenorii aflați la început de drum

Nu e doar un lucru cu care să cochetezi și doar atât, pentru că apar responsabilități, apar probleme, se sparg și țevi, se strică și portocalele. Sunt multe lucruri de care începi să îți dai seama și nu e ca și când te-ai duce într-o corporație la ora 9 și pleci la ora 17 și stai liniștit știind că pe 10 și pe 25 îți intră banii pe card. Aici nu știi când îți intră banii, dar satisfacțiile pot să apară destul de repede.

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail