Cum să identifici și să atragi talent în echipa ta

Când cauți un nou om în echipă, cauți mai mult decât un simplu angajat: da, ai nevoie de cineva cu o anume experiență, dar unele slujbe au nevoie uneori și de abilități mai rare. Ca să găsești această persoană trebuie să îți folosești din plin 3 abilități personale – despre ele poți afla mai multe de la Dragoș Gheban - Managing Partner Catalyst Solutions, Hipo.ro.

Cele trei abilități care îți aduc succes în business te pot ajuta să identifici și să atragi talent în echipa ta: creativitatea, proactivitatea și focusul pe clienți/candidați.

Creativitatea

Te ajută să gândești lateral în recrutare. Competiția pentru talent va juca un rol extrem de important în succesul start-up-ului tău. Concurezi pentru cei mai buni oameni cu o serie de competitori mai mult sau mai puțin direcți, dar și cu companii mari care au un brand puternic de angajator. Mobilitatea internațională din anumite domenii generează competiție pentru talent și din partea unor competitori globali care încă nu operează în România. Cum ar fi dacă tu ai avea acces la un pool de candidați suplimentar? Un ocean albastru în care găsești suficienți candidați pentru a nu fi nevoit să faci compromisuri atunci când îți extinzi echipa.

Pentru a face acest lucru, trebuie să fii creativ și să identifici pentru rolurile tale profiluri de candidați la care nu te-ai fi gândit într-o primă instanță. Ușor de spus, mai greu de făcut. Poți începe prin a defini competențele transferabile de care ai nevoie în echipă. Pentru a le identifica, trebuie să analizezi în profunzime care sunt abilitățile, atitudinile și cunoștințele care separă un profesionist mediocru de un profesionist excepțional din domeniul tău:

  •  Dă la o parte cunoștințele specifice industriei și job-ului. Cum ar arăta aceste competențe acum?
  • Obiectivul nostru este să identificăm aceste competențe care pot fi transferate din alte domenii.
  • Poate vorbim de gândire analitică, abilități foarte bune de organizare și delegare, comunicare sau chiar leadership.

Definirea acestor competențe transferabile te va ajuta să ieși dintr-un proces de recrutare liniar în care chemi la interviu doar candidați care au avut exact același job sau un job foarte similar în altă companie și îți permiți să extinzi numărul candidaților din care îți alegi viitorii colegi.

Pasul următor este să identifici industriile sau domeniile care excelează pentru a pregăti candidați cu abilități de care tu ai nevoie. Dacă vorbim de un rol care presupune abilități de relaționare, poți recruta din industria turismului, din call-center sau chiar din retail. Vei putea alege candidați care sunt captivi în anumite job-uri și care îți vor fi recunoscători că le-ai dat ocazia să schimbe domeniul de activitate.

Recrutează continuu

Proactivitatea are rolul ei în recrutare. Cum ar fi dacă ai recruta clienți doar câteva luni pe an? Clienții care nu sunt activi atunci, nu ar mai putea achiziționa serviciile sau produsele tale. Mutăm această paradigmă în recrutarea colegilor, unde se întâmplă asta de multe ori.

Recrutăm reactiv doar atunci când pleacă un coleg sau avem campanii de recrutare pentru creșterea echipei. Ar merita să fii proactiv în recrutare? Care ar fi beneficiile dacă ai putea aloca una sau două zile în fiecare lună pentru a te întâlni cu potențiali candidați?

Pentru început, asta ar extinde numărul profesioniștilor intervievați și cresc șansele să atragi proactiv candidați foarte buni în echipa ta, mulți dintre ei profesioniști, care nu ar fi fost disponibili în fereastra în care recrutai în trecut. Dacă îți pleacă un coleg sau extinzi echipa, această proactivitate îți va reduce considerabil timpul în care vei putea acoperi poziția.

Cum se poate pune în practică această proactivitate? Stabilește lunar câteva interviuri pentru pozițiile cheie din organizația ta. Treptat, pe măsură ce business-ul crește, o echipă HR te va ajuta să extinzi această proactivitate către mai multe roluri importante din start-up-ul tău.

Customer focus sau customer obsession

Acestea sunt câteva buzzwords pe care le auzim des. Cum ar fi să schimbăm paradigma pentru angajați? Ce am face diferit dacă am trata candidații într-un mod similar cu cel în care tratăm clienții? Pentru început, cred că ar arăta diferit anunțurile de recrutare.

Nu cred că mai avem descrieri de produse sau servicii care sunt atât de monotone și culoare cum sunt majoritatea anunțurilor de recrutare. Primul pas ar fi să adăugăm puțină culoare și personalitate în modul în care vindem job-ul. Care este experiența candidaților care parcurg procesul nostru de selecție?

Putem importa din lumea clienților un proces mai facil de aplicare și elemente care produc o experiență plăcută în timpul interviurilor. Care sunt diferențiatorii? Identificarea elementelor care disting în mod pozitiv experiența de angajat în compania noastră și comunicarea acestora în procesul de recrutare.

În concluzie:

  • Creativitatea ne ajută să gândim lateral și să vedem potențiali candidați acolo unde competitorii noștri nu văd.
  • Proactivitatea ne determină să întâlnim candidați atunci când nu am fi făcut lucrul acesta.
  • Din procesele dedicate clienților, putem învăța cum să îmbunătățim experiența celor cu care suntem în contact.

Sper că aceste sfaturi te vor ajuta să găsești noi colegi pe măsura așteptărilor tale!

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail