Retrospectivă 2018 | 10 recomandări pentru antreprenori de la antreprenori

Probabil ai auzit și tu vorba: învață din greșelile altora, nu o să ai timp să le faci tu pe toate. Acesta este și scopul comunității pe care am adunat-o pe Startarium. Să învățăm unii de la ceilalți, să ne conectăm, să ne ajutăm pentru că avem nevoi complementare și know how divers.

Probabil ai auzit și tu vorba: învață din greșelile altora, nu o să ai timp să le faci tu pe toate. Acesta este și scopul comunității pe care am adunat-o pe Startarium. Să învățăm unii de la ceilalți, să ne conectăm, să ne ajutăm pentru că avem nevoi complementare și know how divers.

Suntem 25.000 în Orașul Antreprenorilor - antreprenori aflați la început de drum, fondatori veterani cu câteva startup-uri la activ, mentori, investitori, consultanți sau curioși care își doresc să înțeleagă mai bine cum funcționează ecosistemul antreprenorial românesc. 

Acum vorbim cu tine, cel aflat la început, care visezi ca startup-ul tău să devină următorul unicorn, dar parcă obstacolele și temerile te copleșesc. În primul rând, află că nu ești singur - mai sunt antreprenori care au trecut sau trec prin aceleași lucruri. Apoi citește recomandările celor care au reușit și extrage-ți lecțiile!

1. Pune-ți frica la treabă

"Aveam mai multe frici înainte de a părăsi un mediu cald în care există foarte multă siguranță, apreciere, însă toate fricile pe care le-am avut, nu s-au concretizat în final. Nu știi exact de ce te lovești până nu începi. Au apărut cu totul alte obstacole. Dacă le-aș fi știut, probabil nu aș mai fi început nimic, m-ar fi copleșit. E bine că nu le-am știut. Frica e bună pentru că ea ne învață să fim prudenți și în afaceri trebuie să fii prudent. Dar frica te poate paraliza, poți ajunge să nu mai faci nimic. De asta trebuie să înveți să te joci cu ea, e un lucru care trebuie gândit înainte de a te apuca de antreprenoriat. Am învățat mult făcând lucrurile de la început. A-ți lua acea perioadă de învățat sau de a găsi ideea perfectă poate să întârzie uneori așa de mult, încât să te sperii și mai tare de ideea de a începe ceva." (Sonia Micu, Nalu) 

2. Demonstrează că știi ce vrei și că ești dedicat

"E foarte important să știi clar care este misiunea ta, ce urmărești să rezolvi tu și în ce piață. E important să câștigi consumatorii cât mai repede. După aceea e nevoie de investiție, de smart money, de oameni care să te ajute la început de drum și trebuie să îi atragi. Ca să atragi un investitor la început de drum, e important să vadă că ești foarte dedicat și că găsești o soluție la orice problemă ai întâmpina." (Mihai Rotaru, Clever Taxi)

CLEVER TAXI | Urmărește tot interviul aici

3. Țintește sus și fă-ți obiectivele publice

"Să țintești sus. Să îți propui obiective mărețe, care să te scoată din zona de confort. Și să vorbești despre ele, să le împărtășești cu prietenii, colegii, comunitatea din care faci parte, pentru că așa devii mai conștient de ceea ce promiți că vei face prin produsul tău." (Ștefan & Vale, CargoPlanning)

ARTICOL | De vorbă cu CargoPlanning

4. Fii curios și construiește-ți un network vast

"Să nu te grăbești, să faci pasul atunci când ești pregătit. Trebuie o înțelegere și o experiență în industria în care activezi. Aș mai zice să ai un network cât mai vast și să nu eziți să pui întrebări. Steve Jobs spunea că o calitate importantă este capacitatea de a pune întrebări, de a fi curios, de a afla lucruri. Nu poți să știi totul, apar o grămadă de aspecte, trebuie să le depășești învățând încontinuu." (Ioan Cocan, Tremend)

TREMEND | Vezi interviul aici

5. Păstrează-ți focusul pe un singur lucru

"Să îți păstrezi focusul. Antreprenorii sau oamenii pe care îi cunosc eu, inclusiv eu, suntem mai creativi decât este cazul. Avem multe idei și vrem să facem de toate. Dar nu poți să faci foarte multe lucruri deodată. Cel mai bun sfat este să te gândești la un lucru pe care îl poți face și să investești tot efortul în zona aia." (Mihai Matei, Essensys)

ESSENSYS | Urmărește tot interviul aici

6. Realizează neapărat un plan de business

"Un antreprenor la început de drum trebuie să aibă neapărat un plan de business. Suma de bani investită să nu reprezinte toate resursele financiare. Din suma aia de bani, are nevoie de o rezervă care trebuie să îl ajute să supraviețuiască poate până la un an. O altă parte importantă este marketing-ul afacerii. Pentru mine e un element foarte important pentru că foarte mulți în domeniul nostru cred că vin clienții oricum dacă ai un restaurant. Nu e adevărat, tu trebuie să te promovezi. Promovarea înseamnă bani, deci trebuie să știi să îți gestionezi niște bugete. La început sunt mai mari, iar pe măsură ce crește brand-ul, pot scădea." (Radu Tănase, Calif)


7. Măsoară de 10 ori și taie o dată

"E o vorbă la români: “Măsoară de 10 ori și taie o dată”. Sfatul meu este să își facă un plan, nu repede, nu pe genunchi, să își analizeze foarte bine piața și costurile pe care le implică business-ul lor. Când spun piață, sunt multe elemente și unghiuri din care trebuie privită piața (produse concurente, costurile de producție pe care le ai versus cele pe care le are concurența, canale de distribuție). Un antreprenor trebuie să se înarmeze cu energie. Dacă planul lui de afaceri spune că în 2-3 ani ajunge la linia de plutire, să fie pregătit energetic cu încă 2-3 ani." (Alin Prunean, Sănătate Dulce)

SĂNĂTATE DULCE | Găsești tot interviul aici

8. Fii dispus să pivotezi

"Să nu rămână fixați pe premisele pe care au plecat, doar pentru că ei cred în ele. Trebuie să aibă un proof of concept și dacă nu îl au de la potențialii clienți, trebuie să pivoteze cât mai repede pentru că atunci va fi mai ieftin decât dacă o fac mai târziu. Cred că ăsta e cel mai important lucru. De prea multe ori, start-up-urile din România se ancorează în niște concepte și idei peste care nu pot să treacă și în cele din urmă sunt nevoite să renunțe la business. Dacă ai capacitatea de a pivota, atunci ai șanse să reușești." (Radu Bălăceanu, LifeBox)

LIFEBOX | Urmărește interviul aici

9. Asigură-te că ai o echipă de aur în spate

"Am inteles ca product market fit este cheia oricarui business. Si ca pentru a excela in ceea ce faci e vital sa existe acea echipa de aur. When a great team meets a lousy market, market wins. When a lousy team meets a great market, market wins. When a great team meets a great market, something special happens." Andy Rachleff (Adriana Ancuța, Garderoba Infinită)

STOP & REFLECT | Citește povestea Garderoba Infinită

10. Mai mult decât antreprenorial, fii uman!

"Cel mai important este să ții minte că nu ai ce pierde. Dacă ești tânăr merită să riști, nu ai multe lucruri în spate încât să fie neplăcut să riști. De asemenea este important să ai o echipă la început. Este foarte greu să te descurci singur în ceva antreprenorial. În al treilea rând, trebuie să ne dăm seama că un proiect nu trebuie gândit în termeni glorioși, spre exemplu să se facă următorul Facebook. El trebuie doar să rezolve problema unei nișe sau o problemă specifică a tuturor. Nu se poate face totul pentru toți, oriunde și oricând. Asta cred că e important să înțelegem. Imaginea noastră de antreprenoriat de acum este „niște puști nebuni care sacrifică totul în viață”. Eu nu cred chestia asta, cred că oamenii ar trebui să își trăiască viața, să meargă să își vadă prietenii, să se uite în jurul lor. Nu cred că principalul adjectiv pe care trebuie să îl aibă cineva este „antreprenorial”, ci mai degrabă „uman” sau „civic” sau „societate”. Până la urmă, nu e mai sclipitor să fii antreprenor decât să fii jurist sau medic." (Cătălin Teniță, Treeworks)

TREEWORKS | Urmărește tot interviul aici

Acestea sunt câteva dintre lecțiile împărtășite de antreprenorii cu experiență din comunitatea Startarium. Urmărește și alte povești de succes aici și ia-ți inspirația necesară pentru a o construi pe a ta.

Ne revedem în 2019 cu resurse noi și motivația de a lansa și a dezvolta startup-uri de succes. Până atunci, spune-ne în comentarii care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat tu ca antreprenor în 2018!

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail