Ce oportunitati de finanțare pentru antreprenori au putut fi accesate 2019

Dacă afacerea ta are nevoie de finanțare, este bine să fii la curent cu toate oportunitățile. Iată care au fost câteva dintre cele mai importante în 2019:

IMM-urile care au nevoie de resurse financiare prin care să își dezvolte afacerea pot accesa o serie de programe (europene sau naționale) care să acopere acopere sumele respective. Acestea sunt în general împărțite pe domenii de activitate și scopul finanțării. Pentru a aplica la aceste programe, sunt necesare o serie de documente și planuri de business care adesea diferă.

Fonduri europene pentru microîntreprinderi 

Prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, pot obține finanțări cuprinse între 25.000 de euro și 200.000 de euro microîntreprinderile din următoarele regiuni de dezvoltare: 

  • Nord Est (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui)
  • Sud Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea)
  • Sud Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea)
  • Vest (Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara)
  • Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu)

Fondurile pot fi folosite pentru construirea, modernizarea și extinderea spațiilor de producție sau prestare a serviciilor, dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line. Informații legate de procedura de aplicare și ghidul solicitantului pot fi consultate aici. Data limită de aplicare este 08.11.2019. 

Horizon 2020 pentru IMM-uri - finanțare și program de accelerare

O parte a Horizon este dedicată IMM-urilor care au ”un potențial înalt de inovare”. Se oferă finanțare pentru studii de fezabilitate, granturi pentru etapa principală a unui proiect de inovare (demonstrații, crearea de prototipuri, testare, dezvoltarea de aplicații etc.), iar etapa de comercializare este sprijinită indirect prin facilitarea accesului la instrumente de creditare și capitaluri proprii. În funcție de entitatea legală (ONG sau SRL) și tipul proiectului, finanțarea poate acoperi între 70% și 100% din costurile proiectului.

Verticala dedicată IMM-urilor vizează afaceri aflate în orice stadiu de dezvoltare, începând cu cel de formare a ideii. Pentru acestea, se desfășoară EIC (Enhanced European Innovation Council) Acceleration Pilot - un program pilot de accelerare. În cadrul său, antreprenorii care au o idee pot primi, în faza I, fonduri de până la 50.000 de euro pentru trecerea de la idee la un MVP (minimum viable product), prototipare și testare. Termenul limită de aplicare pentru faza I este 5 septembrie.

Faza 2 include rafinarea produsului pentru a putea începe să fie comercializat. În această fază, se pot acorda fonduri cuprinse între 500.000 și 2,5 milioane de euro. EIC include și componente de equity (în faza 2), coaching și acces la consultanță de business. 

Detalii despre proiect pot fi găsite aici.

Citește și: Ce trebuie să știi despre programul de finanțare Horizon 2020

Finanțare pentru cultură și divertisment

Dacă ai o afacere în domeniul cultural, trebuie să știi despre programul Ro-Cultura, dar și despre posibilitatea finanțării prin AFCN. Deadline-urile de aplicare se apropie rapid; citește despre fiecare în materialul dedicat de pe Startarium: Oportunități de finanțare pentru cultură și divertisment

Competiția Startarium PitchDay 2019

Anul trecut, pe 6 Noiembrie, cea de-a treia ediție a adus împreună 50 de startup-uri în semifinala competiției, dintre care 10 au urcat pe scenă în marea finală pentru a câștiga premii cu o valoare totală de 120.000 de euro.

Startarium PitchDay va avea din nou loc toamna aceasta, tot în perioada septembrie-noiembrie. Data estimată pentru deschiderea înscrierilor este 15 septembrie, iar afacerile eligibile vor fi cele cu vechime între 1 și 3 ani. Abonează-te la newsletter-ul Startarium pentru a afla cum poți aplica.


Ce trebuie să mai știi despre fondurile nerambursabile

  • Simplul fapt că aplici pentru o finanțare nu este o garanție că vei și primi suma de care ai nevoie: este nevoie ca documentele să fie detaliate, iar argumentele prezentate să aibă un fundament solid. De asemenea, fiecare program virează diferit sumele aprobate: unele pot fi virate integral la începerea sau încheierea proiectului, alteori în tranșe ce urmează un calendar stabilit.
  • Unele fonduri se acordă în baza unor documente care justifică bugetele cerute de aplicant (așa încât resursele financiare pot reprezenta în continuare o problemă pentru firma respectivă, chiar și după aprobarea grantului).
  • Cele mai multe proiecte necesită raportări și documente justificative periodice, care trebuie să respecte strict forma și informațiile incluse în contractul de finanțare semnat de părți.
  • O parte dintre programe necesită co-finanțare din partea beneficiarilor, iar procentul acesteia variază de la caz la caz. 

Ce alte opțiuni de finanțare mai ai 

Înainte de a lua o decizie, bifează și aceste 4 materiale, fiecare despre o altă metodă alternativă de finanțare pentru afacerea ta:

Este important de subliniat și faptul că a construi o afacere sustenabilă nu se rezumă doar la identificarea resurselor financiare: o planificare corectă și documentarea minuțioasă sunt prioritare. Pe Startarium poți găsi atât resurse de învățare, cât și răspunsuri la întrebările tale, venite de la specialiști. Având o perspectivă de ansamblu, vei putea alege în cunoștință de cauză opțiunea de finanțare potrivită pentru afacerea ta. 


Ce opțiuni au putut fi accesate în prima jumatate a anului

Start up Nation 

Programul care s-a încheiat la începutul lunii februarie permite finanțarea afacerilor proaspăt inițiate. Peste 33.000 de aplicații au fost înregistrate, ceea ce înseamnă că s-a depășit numărul de proiecte care ar putea fi susținute de către stat (presupunând că aplicațiile depuse sunt și aplicații admise). Toate detaliile privind acest program de finanțare, alături de rezultatele sale, pot fi consultate pe site-ul Agenției pentru IMM-uri.

Fonduri europene pentru crearea de lungmetraje și scurtmetraje

Programul își propune să susțină producerea operelor audiovizuale europene - în special cinematografice și de televiziune - și a operelor interactive (multimedia). Eligibile sunt societățile constituite legal cu cel puțin 12 luni înainte de data depunerii cererii, iar sumele care pot fi accesate variază între 25.000 eur si 60.000 eur. Aplicațiile au putut fi depuse până pe 24 aprilie 2019. Noutăți și detalii aici.

Fonduri europene pentru sprijinirea afacerilor cu profil agricol și pomicol (Submăsura 4.1)

În 2019 au putut fi accesate și fonduri necesare pentru înființarea și promovarea plantațiilor pomicole, alături de modernizarea lor și achiziția de utilaje specifice. În funcție de caz, se pot acorda între 100.000 și 1.000.000 de euro. Documentele necesare și condiții de eligibilitate Ghidul Solicitantului pe pagina AFIR. Disponibilitatea și date limită sunt actualizate aici.

Fonduri europene pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale (Submăsura 6.2)

Programul susține dezvoltarea afacerilor agricole deja existente în mediul rural prin diversificarea activității acestora sau crearea de noi firme cu profil diferit de cel agricol. Proiectele pot primi între 50.000 euro și 70.000 de euro (suma maximă fiind acordată activităților de producție, servicii medicale, sanitar-veterinare și de agroturism).

Sumele se vor acorda în 2 tranșe: una de 70% din suma totală, la semnarea contractului de finanțare, restul de 30% fiind condiționat de implementarea corectă a planului de afaceri. Documentele necesare și condițiile complete de eligibilitate pot fi consultate pe pagina AFIR. Disponibilitatea și date limită sunt actualizate aici.

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail