Dacă la început antreprenoriatul social era apanajul reprezentanților tradiționali ai societății civile, spune Corina Murafa, astăzi tot mai multe persoane și organizații se îndreaptă spre acest domeniu. Află din materialul de mai jos cum a evoluat aceast tip de antreprenoriat și care sunt marile sale provocări:
Pe Startarium discutăm adesea despre provocările antreprenoriatului: de la cele specifice începuturilor și rafinării ideii, la cele aduse de etapa de scalare. Există dificultăți specifice fiecărui stadiu, pe care le regăsim indiferent de industria în care activează, de exemplu.
Cu toate acestea, există o serie de provocări sau dificultăți particulare care apar în cazul antreprenoriatului social. Iar pentru că antreprenoriatul social este încă într-un stadiu incipient în România, sunt în general mai rar aduse în discuție. De aceea, am pregătit o serie de materiale dedicate acestui subiect.
Cum au evoluat percepțiile asupra antreprenoriatului social în ultimii ani
Chiar zilele trecute ne uitam peste studiile făcute de noi de la lansarea Ashoka în România și până acum. Am început cu Harta Inovatorilor Sociali (n.r: care cuprinde numele celor care generează şi/sau susţin schimbarea în România), apoi am continuat cu Raportul Național privind Antreprenoriatul Social și, cel mai recent, am realizat o cercetare despre impact asupra primilor doi ani de Ashoka România, derulând din nou interviuri calitative cu cei mai importanți actori din sistem.
În plus, de-a lungul ultimilor doi ani, am organizat cel puțin un eveniment de construcție de ecosistem, atelier, conferință, program de accelerare sau altele de acest gen pe lună, așa că am putut să facem și câteva observații mai nuanțate. Se remarcă destul de multe diferențe în numai trei ani.
În primul rând, dacă la început antreprenoriatul social era apanajul reprezentanților tradiționali ai societății civile, iar ulterior au început să vină noi idei în țară, prin intermediul rețelelor internaționale, precum Impact Hub, acum vedem tot mai mulți “suspecți neobișnuiți”, care fac pași înspre acest domeniu: angajați din multinaționale, elevi și studenți, mici antreprenori români cu vechime în domeniu, români reîntorși în țară, expați, și tot așa.
Observăm, de asemenea, o înlocuire a vechilor percepții asupra barierelor în calea antreprenoriatului social. Lipsa de finanțare nu mai este punctată ca fiind principalul obstacol. Actorii vorbesc despre lipsa de sprijin a autorităților, despre un mediu politic și legislativ toxic, despre lipsa de colaborare trans-sectorială și despre lipsa de viziune de impact a finanțatorilor clasici, în speță marile companii multinaționale.
Foarte interesant, și atenția pe domenii s-a schimbat. Educația rămâne una din marile preocupări, dar noi idei/ structuri/ preocupări antreprenoriale în domeniul sustenabilității, economiei verzi și circulare, reciclării, încep să își facă loc pe agendă. Pentru prima dată, schimbările climatice ajung în top trei probleme sociale pe care le punctează actorii din ecosistemul antreprenoriatului social, ceea ce ne face să credem că vom vedea tot mai multe idei noi în acest domeniu, dar este totodată nevoie și de foarte multe programe de creștere și maturizare a ecosistemului și noilor actori intrați în piață.
Miturile antreprenoriatului social
Unul din miturile de-a dreptul periculoase, asupra căruia am atras atenția la Ashoka dintotdeauna, este mitul “eroului singuratic” (în engleză îi zicem “heropreneurship”). Problemele sociale complexe, la care antreprenoriatul social poate oferi răspunsuri, nu pot fi rezolvate prin soluții simple. Este nevoie de soluții complexe, și de colaborarea tuturor actorilor din sistem, ca să putem genera soluții sistemice, nu doar să zgâriem suprafața. Autoritățile publice trebuie să își aducă partea lor de contribuție, business-urile locale la fel, societatea civilă și antreprenorii sociali în egală măsură. Doar prin colaborare trans-sectorială se pot crea structuri de impact colectiv, iar acestea sunt singurele care durează.
Credința că va veni antreprenorul social, acest erou singuratic pe cal alb, și va rezolva orice problemă socială, de la șomaj la discriminare la degradarea mediului, este complet naivă și pune și foarte multă presiune pe acei oameni care joacă acest rol al antreprenorului social, al celui care rezolvă probleme.
Credem, de asemenea, că un mare mit este echivalarea antreprenoriatului social cu economia socială. Economia socială și solidară își are locul ei într-o societate și, cu generațiile celor născuți după 1990, care își fac tot mai vizibil profilul în societate, va avea un rol din ce in în ce mai puternic. Dar antreprenoriatul social începe să devină tot mai mult, pe bună dreptate, despre construcția de alianțe și colaborări, despre soluții sistemice, despre advocacy.
Provocări în antreprenoriatul social în România
Rămâne valabilă, credem noi, provocarea folosirii înțelepte a fondurilor europene dedicate antreprenoriatului social. Vedem în alte țări din regiune o implicare mai mare a sistemului public în susținerea de soluții sistemice, nu doar în bifarea unor căsuțe. Includerea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile este fără îndoială o componentă cheie a antreprenoriatului social, dar nu este singura. Din păcate, felul îngust în care au fost administrate fondurile europene destinate domeniului, și felul în care vor fi folosite și cele de anul acesta, ne întristează.
Pierdem oportunitatea de a merge în direcția inovării sociale, fiindcă rămânem cantonați în măsurarea unor indicatori simpliști și direcționăm și finanțările în felul acesta. O altă problemă o reprezintă lipsa structurilor de co-creare (de produse și servicii noi, de noi cadre de lucru, etc.) între sectorul multinaționalelor și sectorul antreprenorilor sociali. Cauzele sunt multiple, de la lipsa unui vocabular comun, la lipsa unor cadre de socializare și cros-polenizare, până la lipsa asumării unor inițiative de sustenabilitate pe termen lung, cu impact multianual, etc.
Vedem un foarte mare interes din partea sectorului financiar, bancar și investițional în investiții de impact social, dar atragem atenția asupra fragilității și lipsei de maturitate a acestui ecosistem. În absența unui capital filantropic răbdător, care să crească organizații și lideri în domeniul antreprenoriatului social, investitorii de impact nu vor avea în ce să își investească capitalul, fiindcă nu vor exista structuri mature, capabile să absoarbă respectivele investiții sau produse financiare.
Este nevoie ca toți acești actori care vor să facă pasul spre investiții de impact, să înțeleagă că o parte din fonduri și o bună bucată de timp vor trebuie să le investească în maturizarea ecosistemului și în programe de impact și accelerare – care, atenție, nu pot fi trase la indigo după acceleratoarele din tehnologie.
